duminică, 12 februarie 2012

Prelucrari ale metalelor prin deformare plastica -FIZICA(FACULTATE)


  www.referat.ro
 
 Prelucrari ale metalelor prin deformare plastica
-          forjarea libera a pieselor
-          forjarea in matrita
Masini unelte pentru forjare si matritare .Descriere ,scheme cinematice,functionare.
-          ciocane mecanice
-          prese mecanice
-          prese hidraulice
-          prelucrarea tablelor prin deformare plastica la rece
Operati de prelucrare a tablelor subtiriprin  taiere.
-          forfecare
-          stanţare
Operaţi de matriţare.
-          indoierea
-          roluirea
-          ambutisarea
-          fasonarea
Masini unelte folosite la prelucrarea prin deformare plastica a tablelor.Descrieri ,scheme cinematice ,functionare .
-          foarfeci
-          prsese mecanice
-          prese hidraulice
   Deformarea elastică şi plastică a metalelor şi aliajelor
Sub acţiunea unor forţe exterioare metalele şi aliajele pot suferi deformări elastice şi plastice .
Deformarea elastică a materialelor şi aliajelor se menţine numai în timpul acţiunii unor forţe exterioare
capabile să le modifice forma şi dimensiunile .La înlăturarea acestor forţe metalul sau aliajul revine la forma şi
. dimensiunile iniţiale
Deformarea plastică  a metalelor şi aliajelor se produce numai la o animită valoare a forţelor exterioare .
Această deformare se menţine şi după indepărtarea forţelor care a provocat-o .
Metalele şi aliajele sunt corpuri solide deformabile care au însuşiri elastice şi plastice . De aceea ,la prelucrarea
 metalelor prin lovire sau presare ,deformarea plastică este precedată întotdeauna de deformarea elastica .
După înlăturarea forţei exterioare ,deformarea elastică se recuperează şi rămîne numai deformarea plastică
Mecanismul deformării plastice
  La prelucrarea prin deformarea plastică, metalele şi aliajele se deformează, în principal, prin două
mecanisme, şi anume: alunecarea si maclarea.
        Alunecarea în reţelele cristaline constă în deplasarea în întregime a unei părţi de cristal, în raport cu
altele, pe planele de maximă densitate de atomi, numite plane de alunecare, şi în direcţiile de alunecare pe
 care atomii au aşezarea cea mai densă. La alunecare, deplasarea se face cu un multiplu întreg de distanţe
atomicesi pe un număr mic de plane atomice ( 1 pînă la 100 plane atomice ), fără a distruge coeziunea
dintre părţile alăturate ale cristalului.
       Maclarea constă în deplasarea unei părţi de cristal, astfel încît partea respectivă să se plaseze, în raport        
  cu un plan într-o poziţie simetrică prin reflectare în oglindă. La maclare atomii se deplasează pe distanţe mai
mici       decît  un spaţiu interatomic, de aceea maclarea nu produce o deformare permanentă însemnată.
         Deformarea prin maclare este favorizată de scăderea temperaturii şi de creşterea vitezei de deformare.
        Alunecarea se întîlneşte la deformarea monocristalelor şi agregatelor policristaline unui număr mare de
 metale si aliaje în timp ce maclarea are loc numai în cazul anumitor metale şi aliaje.
        La monocristale, planele de alunecare au aceeaşi direcţie, în schimb la policristale,( adică la metale, şi
 aliaje industriale), direcţia planelor de alunecare diferă de la un cristal la altul.
       Datorită orientării diferite a planelor de alunecare de la un grăunte cristalin  la altul, a neomogenităţii
chimice şi structurale şi a altor factori, procesele de deformare plastică a agregatelor policristaline sînt mult mai
 complexe decît la monocristale.
       La început solicitării metalelor şi aliajelor mai întîi se deformează cristelele a căror plane şi direcţii de
alunecare se apropie cel mai mult de planele înclinate la 45 faţă  de direcţia forţei. Pe măsură ce deformarea
continuă, alunecarea se produce şi în alte plane cu o înclinare mai puţin favorabilă faţă de direcţia solicitării.
      Din acest punct de vedere plasticitatea metalelor este determinată de capacitatea lor de a produce plane
de alunecare. Cu cît un metal are mai multe plane de alunecare, cu atît plasticitatea lui este mai ridicată.

                         Deformarea plastică a metalelor şi aliajelor la rece şi la cald

          Deformarea la rece are loc la temperaturi sub 0,3 Ttop (temperatura de topire a metalului ,în K),find caracterizată prin creşterea durităţi şi a rezistenţei la rupere şi prin micşorarea ductibilităţii . Această stare a materialului obţinută ca rezultat al deformării se numeşte ecruisare
şi reprezintă o stare instabilă .
            Deformarea plastică la cald  are loc la temperaturi ce depăşesc 0,7 Ttop ,fapt ce permite ca procesul de recristalizare  să se desfăşoare in acelaşi timp cu deformarea .
            Prelucrarea la cald ,în comparaţie cu cea la rece , prezintă unele avantaje : reducerea importantă a energiei necesară deformarii şi diminuează neomogenităţile şi suflurile şi se fărîmiţează structura grosolană de la turnare . Totodată ,procedeul prezintă şi unele dezavantaje : se produce oxidarea şi decarburarea suprafeţei materialului ,structura şi proprietăţile mecanice sunt mai puţin uniforme pe secţiunea transversală decît la metalele prelucrate la rece şi apoi recoapte .
            Metalele şi aliajele prelucrate prin deformare plastică se caracterizează printr-o structură fibroasă rezultată prin deplasarea particolelor şi incluziunilor ,în structuri paralele cu direcţiile freferate ale grăunţilor deformaţi .Această structură este stabilă şi nu poate fii distrusă nici prin tratamente şi nici prin deformări plastice ulterioare .
            La proiectarea procesului tahnologic de prelucrare,pentru a se obţine piese cu caracteristici mecanice optime ,se va ţine seama de structura fibroasă şi de starea de anizotropie a materialului .
În timpul procesului de deformare plastică ,datorită mişcări relative dintre corpurile solide în contact apare rezistenţa la mişcarea respectivă . Frecarea exterioară este ,în general ,dăunătoare , deoarece măreşte energia consumată la deformare ,curgerea neomogenă a materialului ,diminuează calitatea suprafeţelor prelucrate şi sporeşte uzura sculelor . Frecarea exterioară este benifică numai la procesul de laminare,asigurînd prinderea şi antrnarea metalului .
           
Clasificarea procedeelor de prelucrare prin deformare plastică

Se cunosc multe procedee de prelucrare a metalelor prin deformare plastică ,însă în practica industrială se folosesc un număr limitat de procedee. Pe baza solicitărilor exterioare aplicate ,procedeele de prelucrare prin deformare plastică pot fii incluse în cinci grupe .
1.      Deformare prin compresiune , realizată, prin solicitarea de compresiune mono- şi poliaxială ,în această grupă se includ : forjarea liberă ,forjarea în matriţe ,extrudarea şi laminarea
                                         matriţarea  ,constă în deformarea simultană în întregul volum al materialului ,iar curgerea acestuia este dirijata şi condiţionată de forma ,şi dimensiunile locaşurilor matriţei .
                                         forjarea liberă , constă în comprimarea succesivă a metalului cu ajutorul a două scule ,montate pe ciocane sau prese din care una este fixă iar alta mobilă .
                                         extrudarea ,constă in deformarea sub acţiunea presiunii exercitată asupra metalului ,care este obligat să curga printr-o matriţă ,preluînd profilul acesteia
                                         laminarea , constă în deformarea metalului între doi cilindri cu axe paralele care se rotesc continuu în sensuri opuse .Odată cu deformarea propriu-zisă ,cilindrii realizează şi avansul metalului ,datorită frecării dintre suprafaţa cilindrilor şi fuprafaţa metalului prelucrat
2.Deformarea prin tracţiune-compresiune ,constă  în deformarea metalului printr-o solicitare compusă de tracţiune şi compresiune , din această grupă fac parte : trefilare şi tragerea barelor şi a ţevilor şi ambutisarea adîncă .
                      trefilarea sîrmelor şi tragerea barelor ,constă în tragerea unei sîrme sau bare prismatice ,cu o forţă axială ,prin orificiul une scule numită filieră ,cu secţiunea transversala mai mică decît a materialului iniţial .
                                        tragerea ţevilor ,este procedeul în care ţeava laminată este ddeformată prin tracţiune ,între o filieră şi un dorn care determină diametrul interior şi grosimea de perete .
                                        ambutisarea adîncă , constă în deformarea unui material (semifabricat)
de formă plană pînă la forma cavă sau mărimea cavă a unui produs cav ,cu sau fără modificare voită a grosimii pereţilor .
2.      Deformarea prin tracţiune ,constă în deformarea plastică a materialului printr-o solicitare de tracţiune mono- sau poliaxială .În această grupă sunt incluse  alungirea ,lăţirea şi adîncirea .
3.      Deformarea prin încovoiere  se obţine prin solicitarea de încovoiere ,aplicată unui semifabricat plan ; încovoierea poate fii realizată liber sau prin matriţare
4.      Deformare prin forfecare constă în deformarea prin răsucire a unei porţiuni de semifabricat faţă de altele ,ca de exemplu la răsucirea manetoanelor de la arborii cotiţi .

                                                     Forjarea liberă

            Constă în comprimarea succesivă a metalului cu ajutorul a două scule(nicovale) ,montate pe ciocane sau prese din care una este fixă iar alta mobilă .
La forjarea liberă materialul iniţial este constituit din lingouri şi semifabricate  laminate .
Piesele forjate se caracterizează prin caracteristici mecanice superioare produselor laminate ,
dar mai ales a pieselor obţinute prin turnare ,datorită structurii de forjare caree este omogenă şi
densă .Calitatea pieselor forjate depinde de gradul de forjare numit şi caroiaj ,adică raportul dintre secţiunea piesei perpendiculare pe direcţia deformaţiei principale ,măsurată înainte şi după forjare .
Mărimea gradului de forjare depinde de semifabricatul folosit ,de calitatea materialului şi de importanţa piesei forjate în timpul funcţiomării

                                   Scule şi dispozitive folosite la forjarea liberă

            Se pot grupa în următoarele grupe :
  • scule de bază cu ajutorul cărora se execută forjarea propriu-zisă
  • scule ajutătoare  cu ajutorul cărora se realizează manipularea semifabricatelor
  • dispozitive de măsurat şi controlat .

Scule de bază şi ajutătoare .

Din această categorie fac parte : nicovale ,matriţe pentru finisare ,dălţile ,întinzătoarele şi dornurile.De asemenea se folosesc baroase şi ciocana executate din oţel forjat cementat şi îmbunătăţit ,prevăzut cu cozi din lemn .
·         nicovalele se montează pe berbecul ciocanului şi pe şabotă ,fixîndu-se prin coadă de
·         rîndunică cu pană .Aceste scule au rolul de a deforma materialul ,avînd forme diferite in funcţie de operaţia pe care o execută .
-  nicovalele se execută din OL 50 sau OL 60 forjat şi tratat termic .
-  matriţele pentru finisarea barelor se execută din oţeluri slab aliate ;
-  dălţile de găurit sunt confecţionate din acelaşi material ca şi matriţele  .
-  întinzătoartele şi netezătoarele se folosesc pentru înrinderea şi netezirea suprafeţelor .
-  topoarele de tăiat la  cald utilizate  la tăierea materialului au forme diferite în funcţie de profilul
materialului de tăiat
-          dornurile folosesc la perforarea materialului pentru a obţine alezaje de diferite forme şi dimensiuni
-          apoi la netezirea lor după perforare .
                  În timpul forjării se folosesc şi o serie de scule ajutătoare şi anume :
-          cleşti de forjă  folosiţi la prinderea şi mînuirea pieselor calde în timpul forjării;
-          cletei de macara  este astfel executat, încît la ridicarea cîrligului macara ,fălcile lui se închid ,
-          strîngînd piesa pe care o pot ridics şi transporta ;
-          furicile pentru răsucit  se folosesc la manipularea pieselor în timpul lucrului şi au dimensiuni determinate de piesele forjate ;
-          manşoanele de prindere  se folosesc la manipularea pieselor grele şi a lingourilor ,fiind manevrate
-           cu macaraua ;
-          dispozitive de rotit piesele grele în jurul axelor longitudinale;
Dispozitive pentru măsurat şi controlat .
            În timpul forjării se folosesc o serie de dispozitive de măsurat şi controlat ,de construcţie
simplă ,pentru verificarea dimensiunilor şi formei piesei forjate . Astfel pentru verificarea secţiunilor transversale ,longitudinale şi unghilor se folosesc :
-          compas simplu ,compas dublu , compas triplu şi compas de interior ,care servesc la măsurarea alezajelor sau a degajărilor din piesă ;
-          riglă metalică gradată sau metru metalic pentru măsurarea lungimilor ;
-          echer pentru verificarea unghilor ;
-          şabloane pentru verificarea formelor complexe ;
-          şublere pentru măsurarea pieselor cu o precizie mai ridicată .

                                   

                                    Utilaje folosite la forjarea liberă
                       
Ciocanele sunt folosite la construcţia de serie mică sau mijlocie ,ele pot fii :
-          vapopneumatice
-          pneumatice
-          mecanice
Ciocanele vapopneumatice   
        Sunt acţionate cu abur sau aer comprimat la presiunea de 0,7-0,9 MN/m2 .
  Din figură rezultă principiul de funcţionare a unui ciocan vapopneumatic .Aburul sau aerul comprimat
furnizat de o centrală este adus prin conducta 1 în    distibuitorul 4 de unde prin intermediul conductelor 12 ajunge în cilindrul 3 unde acţionează pistonul 5 care va antrena la rîndul său tija 6 ce este legată de berbecul 7 şi nicovala superioară 8 . Nicovala inferioară 9 este montată pe şabota 10 fixată în fundaţia 11. La ridicarea pistonului aerul sau aburul iese prin conducta 14 iar dirijarea berbecului in poziţia sus jos se face cu ajutorul pîrghiei 13 ce este ficsată împreună cu celelalte dispozitive pe batiul 15    Regimul de lucru al ciocanului vapopneumatic constă din : lovituri cu energie variată ,cursa de ridicare a berbecului în poziţia suspendată şi cursa de coborîre lentă a berbecului .Ciocanele vapopneumatice pot fii :
        cu una sau două coloane ;
        cursa berbecului de la 200 pînă la 2500 mm;
      greutatea părţilor mobile  între 750şi100 000N
        numărul de lovituri pe minut de la 50 la 300;
       energia de impact între 1000 şi 250 000 J

Viteza berbecului este de 7-8 m/s iar durata impactului de 10-3 s. Pentru a mări puterea ciocanului este necesar să fie accelerată viteza de impact , întrucît imensiunile ciocanului sunt limitate .Acest lucru se realizează prin acţiunea aerului sau aburului comprimat asupra pistonului ciocanului .La forjarea liberă numai o parte din energie produce deformarea materialului ,cealaltă parte este trimisă nicovalei inferioare ( şabota). În timpul funcţionări ciocanul produce vibraţii şi zgomote ,iar pentru ca acestea să fie mai mici este necesar ca raportul dintre masa şabotei şi părţile mobile sa fie adoptate în limitele 15-20 .
     Ciocanele pneumatice  lucrează numai cu aer comprimat şi sunt acţionate de un motor electric. De la motorul electric prin intermediul unor roţi dinţate se transmite mişcarea de rotaţie arborului cu manivelă care prin bielă imprimă mişcare unui piston de comprimare a aerului din cilindrul comprsor din care se trimite aerul comprimat in cilindrul de lucru unde se deplasează un puiston ce ese cuplat cu un berbec de care este prinsă nicovala superioară .În canalele de legătură dintre cei doi cilindri sunt montate ventilurile orinzotale şi cel central După poziţia ventilelor faţă de canalele de legătură cu cilindrul de lucru şi cu cilindrul compresor ,ciocanul pneumatic are cinci regimuri de funcţionare : în gol ,menţinerea berbecului în poziţie suspendată , lovituri automate ,lovituri individuale si lovituri de presare .
       În categoria ciocanelor mecanice intră toate tipurile de ciocane acţionate prin transmisie .
După modul de acţionare ,ciocanele mecanice pot fi: cu arc ,cu scîndură ,cu lanţ , cu curea etc. Aceste ciocane au masa părţilor mobile pînă la 250 – 300 kg .
           
                                   Operaţii de forjare liberă

            Principalele operaţii de forjare liberă sunt : refularea ,întinderea ,gîtuirea ,găurirea ,îndoirea ,răsucirea şi tăierea .
            Refularea  este operaţia prin care în impul deformării se reduce înălţimea semifabrivatului şi se măreşte suprafaţa secţiuni transversale. Prin refulare se obţin piese cu secţiune mare şi înălţime mică ,cum sunt : flanşele ,discurile ,pinioanele ,discuri perforate etc.Piesele obţinute prin refulare au o structură compactă şi caracteristici mecanice superioare .Pentru executarea corectă a refulări trebuie ca raportul dintre înălţimea iniţială h0 a semifabricatului şi diametrul său d0 să fie suficient de mic ,adică h0<2,5 d0. La un raport mai mare se produce flambarea semifabricatului .Operaţia de refulare se execută la prese sau ciocane de forjare liberă mecanică ,fie între nicovale plate ,fie în matriţe de mînă .
            Întinderea  este operaţia de forjare prin care se obţine creşterea lungimii semifabricatului şi micşorarea secţiuni lui transversale .Întinderea se poate realiza fie prin rotirea semifabricatului cu 900 după fiecare lovitură ,fie prin rotirea în spirală în funcţie de deformabilitatea materialului .Aplicaţiile operaţiei de întindere sunt multiple ,de exemplu ; forjarea pe dorn a inelelor cu diametru mare ,forjarea pieselor tubulare lungi .
            Gîtuirea este operaţie ajutătoare la întindere. De exemplu, în unele piese trebuie întinsă numai o porţiune sau numai un capăt, restul rămînînd cu secîounea nemodificată. Porţiunea respectivă de marchează cu ajutorul gîtuitoarelor. Gîtuirea este operaţia de forjare prin care cu ajutorul unuia sau mai multor dornuri, un gol care străbate complet sau parţial semifabricatul respectiv.
           Îndoirea este o operaţie de forjare prin care se dă semifabricatului o formă curbă după un anumit contur, în vederea obţineri directe sau în combinaţie cu alte opersţii a diverselor piese de formă îndoită . Îndoirea are loc cu modificări de secţiune ,care se produc fără ca acestea să reprezinte scopul operaţiei .Prin îndoire se obţin piese cum ar fii; colţare, corniere, cleme ,bride, cîrlige, scoabe etc.
            Răsucirea  este operaţia prin care o porţiune a unei piese este rotită în jurul axei sale faţă de altă porţiune a aceleaşi piese caare rămîne fixă .Această operaţie se aplică fie la semifabricate de secţiune uniformă ,care iau astfel un profil special de răsucire (burghie elicoidale ),fie la piese care au proieminenţe care trebuie orientate în plane şi unghiuri diferite unul faţă de celălalt .Operaţia se execută pe prese hidraulice prin fixarea unei părţi a piesei între nicovale şi răsucirea părţii indicate în jurul axei longitudinale .
            Tăierea  constă în detaşarea unei părţi din piesa forjată sau în separarea a două piese forjate împreună.
                  Presarea la rece a metalelor
          Prin presare la rece se înţelege operaţia de prelicrare a materialelor prin deformare plastică ,la temperatura mediului ambiant ,cu aplicarea unor forţe exterioare .
            Procedeele de presare la rece a materialelor au aplicaţii multiple în industrie, datorită avantajelor pe care aceasta le prezintă ,în comparaţie cu alte procedee tehnologice ,şi anume :
n      productivitate mare ,deci cost redus ,utilajul necesar presării fiind de mare randament ;
n      posibilitatea de a folosi muncitori cu calificare inferioară ;
n      obţinerea unor piese cu un înalt grad de precizie,ceea ce asigură  interschimbabilitatea acestora în
ansamblurile în care sunt montate;
n      pierderi mici de material ,realizarea printr-o elaborare corectă a proceselor tehnologice ;
n      condiţii favorabile introducerii mecanizării şi automatizări proceselor de producţie ;
n      îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice a materialelor în urma presării la rece ;
           În schimb presarea la rece ,necesită o pregătire a fabricaţiei ,mai costisitoare decît alte procedee tehnologice ,este economică la producţia în serie mare .
            În funcţie de scopul urmărit ,laprelucrarea pieselor prin presare la rece ,principalele operaţii tehnologice sunt:    -- operaţii de tăiere  - retezare ,decupare,perforare , tundere
                               -- operaţii de deformare  - îndoirea ; profilare, îndreptare 
                                                                       - ambutisarea ; ambutisare, bordurare
                                                                       - fasonarea ; reliefarea ,gîtuirea ,umflarea , evazarea
                                                                       - formarea ; refularea ,presarea în matriţă
                                                                       - ansamblarea ; fălţuire ,sertizare
Pregătirea materialelor
Operaţia de presare la rece poate fii aplicată atît materialelor feroase cît şi celor neferoase , cu condiţia ca acestea să se poată prelucra uşor şi să aibă proprietăţile impuse de piesa finită .
            Calitatea produselor obţinute prin presare la rece este condiţionată de următoarele :
  1. aspectul exterior ,forma şi dimensiunile materialului ;
  2. proprietăţile chimice (compotiţia şi rezistenţa la coroziune )
  3. structura internă ;
  4. caracteristicile mecanice (duritate ,limită la curgere , rezistenţă la rupere , alungire şi gîtuire la rupere);
  5. proprietăţi tehnologice (capacitate de deformare )

            Suprafaţa materialului trebuie să fie perfect netedă ,laminată curat ,fără cute ,exfolieri şi alte deteriorări mecanice .De asemenea trebuie să fie lipsit de oxizi sau incluziuni nemetalice .
            În privinţa formei ,dimensiunilor şi toleranţelor acestora ,materialul trebuie să satisfacă normele standardelor corespunzătoare pentru sortimentul respectiv .
            Proprietăţiile chimice şi tehnologice structura şi caracteisticile mecanice  sunt indicate în standarde şi se determină prin analize şi încrcări.
                    Scule şi dispozitive utilizate la operaţiile de presare la rece.
Pentru executarea operaţiilor de tăiere se utilizează ştanţele ,iar pentru executarea operaţiilor de deformare plastică se utilizează matriţele ,ambele tipuri putînd fii executate într.o gamă variată de construcţie.
            Ştanţele şi matriţele se pot clasifica după mai multe criterii:
1.      după felul operaţiilor tehnologice ,ştanţele pot fii : de retezarre,de decupare,de perforare
,de tundere ,iar matriţele pot fii: de îndoire ,de ambutisare,de bordurare ,de reliefare etc.
2.      după desfăşurarea operaţiilor de lucru ştanţele şi matriţele pot fii simple sau combinate ;
cele simple execută la fiecare cursă a poansonului ,una sau mai multe operaţii de acelaşi fel  iar cele combinate execută la fiecare cursă a poansonului ,operaţii diferite din punct de vedere tehnologic.
3.      după particularităţi constructive ,ştanţele şi mnatriţele pot fii: cu sau fară ghidare a
elementelor deplasabile ,cu sau fără dispozitiv de evacuare a pieselor sau deşeurilor,cu sau fără limitare a materialului(în cazul ştanţelor),cu sau fără dispozitiv de apăsare (în cazul matriţelor).
                      Elementele componente ale ştanţelor.
      Elementele unei ştanţe formează două ansambluri : un ansamblu mixt ,montat pe masa maşini şi un ansamblu mobil, montat pe culisorul presei . Majoritatea elementelor componente ale unei ştanţe sunt tipizate cu excepţia elementelor active ,care pot avea diferite forme ,în funcţie de piesele sau semifabricatele ce rezultă în urma ştanţării .
            Elementele de bază ale ştanţelor  au rolul să fixeze ştanţa pe presă .
1  placa de bază ,fixează pe masa presei ansamblul inferior ,care preia în timpul lucrului
toate toate eforturile la care este supusă ştanţa
.                        2 placa superioară are rolul de a mării suprafaţa de sprijin a poansonului pe culisorul presei şi de a face legătura împreună cu placa portpuanson intre cepul de prindere şi şi poanson .
                         3 placa de ghidare are rolul de a conduce poansonul în placa tăietoare .
                         4 cepul de prindere asigură legătura dintre culisorul presei şi partea superioară a ştanţei
Coloanele şi bucşele de ghidare au rolul de a asigura o poziţionare precisă a poansonului faţă de placa de tăiere . În majoritatea cazurilor coloanele se montează în plăcile de bază prin presare .
Elementele active ale unei ştanţe sunt poansonul şi  placa de tăiere aceste elemente execută operaţia de tăiere ,fiind supuse solicitărilor principale ce intervin în timpul lucrului .
Elementele ajutătoare  sunt: placa de presiune ,desprinzătorul ,inelul de strîngere, aruncătorul ,tija aruncătoare ,opritorul ,elementele elastice ,şuruburile şi ştifturile .
Placa de presiune  se montează între poanson şi placa superioară sau între placa de tăiere şi placa de bază ,cu scopul de a împiedica imprimarea elementelor active în plăcile respective, datorită diferenţei de duritate dintre acestea .
 Inelul de stîngere  asigură fixarea plăci de tăiere în placa de bază .
Desprintătorul  este utilizat în cazul tăierii după un contur închis ;el are rolul de a desprinde materialul de pe poanson la cursa de ridicare a culisorului piesei .
Aruncătorul este utilizat în construcţia ştanţelor de retezat ,decupat sau perforat cu scopul de a îndepărta piesa executată de unul din piesele active.
Tija aruncătoare echipează ştanţele cu aruncător montat pe partea superioară a acestora .Tija aruncătoare acţionează aruncătorul prin intermediul tamponului din culisorul presei.
Opritorul are rolul de a limita avansul materialului corespunzător cu forma şi dimensiunile piesei.Ele pot fii fixe sau mobile ,ele au forma unor ştifturi cilindreice sau ştifturi cu cîrlig montat în placa de tăiere.
Elementele elastice utilizate în construcţia ştanţelor sunt arcurile elicoidale sau tip taler ,precum şi tampoane din cauciuc
Şuruburile şi ştifturile sunt elemente de ansamblare a ştanţelor.






Ştanţă de decupare fără ghidarea poansonului:
            1- cap de prindere
            2- placă superioară
            3- plăci de presiune
            4- port poanson
            5- poanson
            6- placă de tăiere
            7- inel de stîngere
            8- şuruburi cu cap înecat
            9- placă de bază
 



            Elementele componente ale matriţelor sunt în general cam aceleaşi ca şi cele ale ştanţelor prezentînd unele mici deosebiri .

Tehnologia operaţiilor de presare la rece

1 . Operaţia de tăiere .Tăierea este o operaţie de prelucrare prin care un semifabricat este
separat în una sau mai multe părţi distincte după un contur închis sau deschis .
            a. retezarea  constă în separarea unor părţi dintr-un material după un contur deschis .Retezarea se utilizează în general la tăierea foilor de tablă în benzi sau în bucăţi dreptunghiulare necesare operaţiilor următoare .Operaţia de retezare se poate executa cu foarfecele sau cu ştanţele .
            b. decuparea constă în decuparea completă a unor părţi din material ,după un contur închis ,partea rămasă constituind deşeul .decuparea se execută pe prese cu ajutorul ştanţelor de decupat .
            c. perforarea constă în separarea completă a unor părţi din material după un contur închis ,partea desprinsă constituind deşeul .Operaţia de decupare şi cea de perforare se pot executa simultan .
            d. tunderea  constă în separarea surplusului de material de la marginea piesei ambutisate .Se execută cu ajutorul unor ştanţe speciale
.
            2. Operaţii de deformare .Sunt foarte variate vom prezenta doar cîteva .
            a. îndoirea  urmăreşte transformarea semifabricatelor plane în piese curbe sau îndreptare curburi pieselor .Operaţia de îndoire se execută cu ajutorul matriţelor de îndoire .
            b. profilarea   constă în transformarea semifabricatelor plane în piese curbe prin îndoirea acestora pe muchii sau generatoare paralele între ele şi paralele cu muchia lor longitudinală .
            c. îndreptare  constă în aducerea unei piese curbe la forma rectilinie sau plană .
            d. bordurarea constă în prelucrarea prin deformare a margini exterioare a unei piese pentru a se obţine o margine de racordare sau întărirea marginilor .
            e. fasonarea  cuprinde operaţiile prin care se modifică forma piesei sau a semifabricatului ,grosimea materialului rămînînd constantă
f. ambutisarea  este o operaţie de deformare plastică care se execută în matriţe cu acţiune simplă şi cu acţiune dublă directă sau inversă .În funcţie de natura materialului ,de forma şi dimensiunile pieselor ,ambutisare poate fii executată dintr-o singură sau mai multe operaţii .Pentru reducera frecării de contact dintre suprafeţele piesei ,ale matriţei şi ale inelului de strîngere ,se folosesc lubrifianţi.Pentru deformarea tablelor subţiri din aliaje de aluminiu sau din magneziu şi a tablelor din oţel inoxidabil ,se aplică ambutisarea cu cauciuc sau ambutisare hidraulică .-
       Operaţii principale de fasonare :
           a. reliefare  constă în scoatere în relief a unor înscripţii sau desene ,fără modificarea grosimii materialuli
            b. gîtuirea  urmăreşte micşorarea secţiuni transversale a barelor ,ţevilor sau a pieselor realizate prin ambutisare .
            c. umflarea  este prelucrarea de deformare executată cu scopul de a mării dimensiunile transversale spre fundul unei piese cave .
            d. evazarea  constă în marirea progresivă a diametrului interior al une ţevi sau al unei piese cave .           e. formarea  cuprinde operaţiile care urmăresc modificarea semifabricatului prin deformare de volum (se aplică numai pieselor din materiale cu plasticitate mare .
            f. ansamblarea  cuprinde operaţiile prin care se realizează îmbinarea diferitelor piese folosind presele . – dintre operaţiile de ansamblare amintim fălţuirea  care este o operaţie de deformare prin care se realizează ansamblare marginilor a două table sau a două piese prin îndoirea acestora .
                        Controlul pieselor preasate la rece
   Piesele obţinute prin prelucrare la rece pot avea un înalt grad de precizie ,dacă ştanţele şi matriţele au fost executate corect .Piesele prelucrate la rece se controlează cu mijloace universale de control şi cu şabloane .
            O atenţie deosebită trebuie acordată verificări materialului presat ,nu trbuie să aibă ondulaţii sau fisuri .Cauzele pot fii : material necorespunzător ,matriţă executată incorect sau reglajul maşini executat defectuos .
                  Măsuri de tehnica securităţii muncii
      La operaţiile de presare au loc cele mai fregvente accidente ,care constau în general în prinderea mîinilor muncitorului între poanson şi inelui matriţei şi ,mai rar , între părţile rotative ale maşinii.
Aceste accidente se datoresc următoarelor cauze:
-- pornirea neaşteptată a maşini datorită acţionări din greşeală a manetei sau a pedalei de pornire ;
-- itroducerea sau scoaterea piesei în timp ce presa lucrează;
-- pornirea presei de către conducătorul maşinii ,fără a se asigura ca ajutorul a scos mîinile de sub culisor (în cazul în care presa este deservită de doi sau mai mulţi muncitori )
Pentru prevenirea pornirii neaşteptate ,pedala trebuie prevăzută cu apărătoare superioare sau laterale .Introducerea sau scoaterea piesei la presele care lucrează continuu se va face numai cu penseta de prindere ,iar culisorul trebuie să fie prevăut cu ecrane de protecţie .
Pentru a se evita eventualele accidente presele sunt prevăzute cu dublă acţiune ,astfel încît muncitorul să fie ocupat cu ambele mîini atunci cînd porneşte maşina .
La operaţiile de tăiere se folosesc mănuşi de protecţie

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu